marți, 31 mai 2016

Tarta cu afine si blat cu caise


Ziua Copilului bate la usa, asa ca, imi permit sa va dau o idee de tarta festiva, de sezon, baby-friendly si, asa cum v-am obisnuit - dulce nedulce :-) . In sensul in care, aviz amatorilor, daca sunteti in cautarea unui gust dulce sintetic, n-ati nimerit postarea potrivita :-p (si o spun ca o impatimita a ciocolatei ce sunt!). Dulceata acestei tarte provine strict de la caisele folosite la blat, iar crema este dulce-acrisoara (o aroma foarte discreta), data de afine.

Am folosit o tava mica, cu diametrul de 20cm, asa ca tineti cont si socotiti ingredientele in functie de ce tava aveti!

Ingrediente:
*Aluat:
5 caise deshidratate + 2 linguri miez de nuca insumand 50g

100g unt rece
150g faina

*Crema:

100g afine
3 galbenusuri
150g smantana grasa

*Pentru uns aluatul - 1 galbenus





In ceea ce priveste aluatul, am pus in blender nucile si caisele si le-am maruntit bine. Apoi am pus intr-un bol, impreuna cu untul si faina si am framantat rapid, mai intai cu o spatula, apoi cu mana, pana ce din "firimituri" s-a legat un aluat care se lua si de pe maini si de pe peretii bolului.

Am dat aluatul la frigider, cum se procedeaza de obicei cu aluatul clasic de tarta.
Am scos aluatul dupa vreo 20 de min (atat am avut la dispozitie, dar daca il lasati mai mult, sa il scoateti totusi cu ceva vreme inainte de a-l intinde ca sa se inmoaie putin si sa fie cate de cat manevrabil). Am intins pe blatul de lucru tapetat cu faina (atentie! aluatul este putin sfaramicios, am incercat sa il fac cat mai "dietetic" insa daca vreti sa fie mai legat, puneti de la bun inceput in compozitia sa mai mult unt).

Buun. Am pus foaia de aluat in tava, am intepat din loc in loc si am dat 10 min la cuptorul preincalzit la 180 de grade. Din restul de aluat am decupat 4 inimioare pe care le-am uns cu galbenus.

Intre timp, am pus in blender afinele si galbenusurile, apoi le-am amestecat cu smantana.




Am scos aluatul de la cuptor, am turnat crema si am bagat mai departe la cuptor, tot la 180 grade, timp de 40-45 min pana ce nu mai tremura rau compozitia (compozitia nu va mai "tremura" deloc atunci cand tarta se raceste).

Pofta buna si La Multi Ani tuturor copiilor!

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu