luni, 16 ianuarie 2017

Painici cu spanac


Painicile acestea merg fie unse cu o crema de branza, fie chiar si numai cu un strop de unt, ori ca atare, goale, pe post de "pseudo-biscuiti". Au o textura moale, nu fac multa mizerie si mi se par tare potrivite pe post de gustare, chiar si la plimbarile din aceste zile friguroase, deoarece nu se "sleiesc" - cum se spune - daca sunt consumate reci. 


Pentru 6 painici am folosit:
- 90g de amestec de spanac (detaliez putin mai jos)
- 50g de faina
- 2 galbenusuri (puteti folosi 1 ou mare)
- 1 lingura de ulei de masline
- putin praf de copt (un varf mic de cutit)

Amestecul cu spanac la care ma refer este de fapt un rest de spanac de la pastele cu spanac care pregatisem in meniul de la pranz. Asadar, am pus spanac congelat intr-o tigaie mica non-aderenta si l-am inabusit in lapte, apoi am adaugat 2-3 linguri de smantana si am lasat sa fiarba cateva minute; optional mai puneti lapte daca mai trebuie lasata compozitia pe foc, insa spanacul congelat si tocat se patrunde repede. Puteti sa folositi orice rest de mancarica de spanac de genul acesta, ideea este ca pentru aceste painici sa retineti deoparte 90-100g.

Asadar, am amestecat intr-un bol toate ingredientele si a rezultat un aluat vascos pe care l-am pus cu lingura intr-o tava non-aderenta (sau tava tapetata cu hartie de copt). Am lasat putina distanta intre cele 6 gramajoare de aluat (cresc nitel la cuptor si am nevoie de spatiu) si fiecare gramajoara am turtit-o cu dosul lingurii. Am dat la cuptorul preincalzit la 190 de grade, 25-30minute (le-am intors de pe o parte pe alta in ultimele 10 minute de coacere), pana ce au capatat o culoare frumoasa, usor rumena. Pofta buna :-) !


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu